Acasă

Ultimele articole


Profesorul George Poboran nota în 1968 că ,,Biserca schitului numit SOPOTU aşezată în coasta văii cu acelaşi nume, din parte de răsărit a oraşului este reclădită a treia oară de Jupân Constantin Rătescu la 1793 şi consolidată de Jupân Nicolae Mumuianu la 1839 împreună cu Preotul Nifon (NEOFIT) Tutăianu ân zilele majestăţii sale, Domnitorul Alexandru Ghica Voievod , după ce a fost schit de monastire şi metoc al Sântei Monastiri Curtea –de-Argeş”.
Cu siguranţă că prima atestare o vom afla într-o bisericuţă de lemn, construită din copacii seculari aşezaţi aici prin mila bunului Dumnezeu pe care ,, patru bărbaţi ţinându-ce de mâini nu-l puteau cuprinde”. Mica oază de spiritualitate î-şi va afla originile între anii 1600-1630 când se fondează celelalte trei monastiri iar aceasta aflându-se la înălțime faţă de celelalte, va primi hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Astfel, la 1600, pe teritoriul Târgului Slatinei aveam aşezări monahale ca: Sfânta Mănăstire,,Mihail şi Gavril” din Clovis (Clocociov) deja inchinată la Koutulmusiu pe la 1243, Sfânta Mănăstire ,,Adormirea Maichii Domnului” din Strehareţii oltului 1664 şi Sfănta Mănăstire ,,Maica Precista Caloianca”, zidită din temelie şi cu zid de Jupân Nicula, fratele jupânului IANE BIV-VEL- CĂMĂRAŞ OT-OCNE (Nicula paharnicul ) între 1700-1736, iulie 4. În acest context istoric apare şi ,,o ţâr de schit în coasta văii” care, odată cu evlavia închinătorilor şi râvna ostenitorilor se înalţă o construcţie ecleziastică în plin secol XVI. 
Pe la 1793 Jupân Constantin Rătescu, căzând într-o mare pricină, se spune că a fost dus la judeţ la cetatea domniei din Bucureşci unde era ameninţat ca din această pricină ,să i se taie capul. El însă stăruie pe lângă Sfinţia Sa Părintele Mitropolit Dositei Filitti (1793-1810), să-l scape, cu promisiunea că va zidi o biserică în Slatina, o va închina Sfintei Mitropolii şi-i va hărăzi moşiile Recea şi Slobozia (Mărginen-Negreni) din Câmpia Oltului. La stăruinţa Sfinţiei Sale Dositei Filitti, Prealuminatul Domn Alexandru Constantin Moruzzi voevod, în 17 noiembrie 1793, dă câstig de cauză lui ,,Constantin din Răteştii Argeşului faţă de pricina zem vlascoe Scarlat Milcoveanu şi Ncolae Ggîrtu şi Mincu Vulturescu biv clucer za arie, ca funcţonar neabuziv vel-bir sameş de olt”. În dosarul Tribunalului de olt Nr.117/20 iul 1836 se găseşte hotărnicia moşiei Recea şi Slobozia ale Schitului Sopot iar în urma Raportului Comisiei Monumentelor istorce din 1882 faţă de Ministerul Culturii stă scris ,,Judecând după stilul mai interesant al acestei biserici, ea pare mai veche decât Sfânta Mănăstre Maica Precista Caloianca zdită la 1736”. În 1839, 46 de ani mai târziu, sfântului locaş i se făceau reparaţii de către un alt boier, vânzător de abc-uri(mărunţişuri), Jupân Vel Radu Mumuianu dimpreună cu sfinţia sa Nifon. După rânduiala timpului, Schitul Sopot a primit ca patroni spirituali pe Sfinţii Împăraţi Constantinşi Elena şi pe Sfântul Proroc Ilie Tesvisteanul. Kir Constantin Rătescu mai adaugă şi pe Sfântul Ierarh Nicolaie pentru binefacerile primite de el în 1793 luna decembrie. Fiind metoc al Sfintei Mănăstiri Curtea-de-Argeş, în 1805 mai 22, boierul Dinu Rătescu făcea cunoscut Prea Sfinţitului Episcop Ilarion al Argeşului (Iosif), satele şi documentele. Să nu uităm, pe data de 18 octombrie 1793 dobândim actul de înfiinţare a Episcopiei de Argeş având ca juristdicţe Judeţele Argeş şi Olt. În 1806, la 7 februarie, Stareţul Schitului Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Cosma, înainta către Divan o plângere împotriva Stolnicului Iordache ce intrase abuziv pe terenul Schitului din Slobozia. În 1810 la 5 aprilie, Preotul Ghiţă de la Schitul Sopot înzestrează Schitul cu un teren achiziţionat pe 25 de taleri.
Anul 1821 şi implicit Revoluţia de eliberare a românilor de sub jugul otoman, condusă de Tudor din Vladimir aduce noutăţi în documentele istorice. Se ştie că Tudor a poposit la Slatina între 1 şi 7 martie 1821, a locuit în casele Vulturescu iar împreună cu Dl. Colonel Solomon, Polcovnicul Ghelmegeanu şi Prefectul Nicolaie Ggîrtu, dimpreună cu oastea de panduri au plecat spre Bucureşti, la 8 martie 1821 . Schitul Sopot a fost pentru Tudor un loc de popas şi o magazie pentru arme şi praf depuşcă, lucru consemnat că-n data de 23 mai 1821, oastea turcească aruncă în aer întregul edificiu iar pe diaconul Mihail îi taie capul în ,,Valea Muierii din marginea Schitului”.
Între 1821-1828, Slatina este teatru de război între oştile lui Geismar (general în armata rusă) şi ale lui Seraskier-Bei, armatele româno-ruse luând de la turci 7 tunuri, 24 de steaguri şi 700 de care cu bucate.
Între 1828-1839 Schitul a fost lăsat în paragină şi abia în 1839, Jupân Răducu Neculai Mumuianu o reface în cinstea Sfântului Ierarh Nicolaie, al cărui nume îl poartă, asfel că ,,Dărâmându-se ântru multe rânduri cu ardere de ântâmplările vremii turceşti şi după atâta vreme sta nezugrăvită, au înfrumuseţat-o după cum se vede spre folosul sufletului domnului şi s-au săvârşit ân dzilele prea înălţatului domn Alexandru Dimitre Ghica Voevod, fiind Episcop Kir Ilarion al Argeşului, stareţ fiind Sfinţia Sa , Părintele Arhmandrit Neofit Tutăianu, maiu 1839 ân 20 Dzile”.
În 1827, martie 9, Kir Katinca Lăcuşteanu dona Schitului un loc de casă pentru nevoinţele călugărlor.
În 1828 Preotul Grigore avea o dispută cu brutarul Preda pentru o prăvălie şi 60 de taleri. Trei ani mai târziu, Schitul deţinea o dveră de lemn zugrăvită, casele de sus cu pivniţe şi butii(unde s-a întemeiat Spitalul), Odăi cu Zaharea(Cafenea) împărătească şi scări mari, Cinci băcănii cu argaţi şi abator, una brutărie, moşia Recea, Slobozia şi Plapcea la care se adaugă şi casele a sase boieri.
În 1845 Schitul are nevoie de reparaţii după cutremurul devastator din acel an. Un an mai târziu deţinem o cerere a magistratului oraşului Slatina pentru infiinţarea unui Spital în casele de sus ale Schitului Sopotu. Oraşul a deţinut un Spital în partea de jos dar din 1792 se plătea chirie. În 1852, Ilie Croitorescu plătea 800 lei noi lunar chirie.
În 1866, în chiliile şi casele rămase libere după plecarea călugărilor datorită Decretului de Secularizare ia fiinţă Spitalul Oraşului Slatina.
Din 1868 deţinem o corespondenţă între Stareţ şi Protopopiatul Slatina referitoare la scoaterea moaşei oraşului din casele de sus ale schitului deoarece,, aici e locaş de rugăciune şi nu peşteră de ucideri”.
În 1849, într-o scrisoare cu Protoieria se cere o recomandare pentru ţârcovnicul Gheorghe, fiul Preotului Hristea ca să devină preot la Biserica cu hramul Sfinţii Împăraţi din Slatina. 
În 1869 deţinem o cerere de transfer a Preotului Mihail Vasilescu de la Parohia Turia la Biserica Sopot. Nevalizîndu-se, un an mai târziu o altă scrisoare de corespondenţă a Protopopatului Închinată Episcopei Argeşului pentru hirotonia seminaristului Stefan Georgescu pe seama Parohiei Sopot.
Din 1869 întregul edificiu se repară cu sprijinul Doamnei Casandra Varipatti şi a mai multor enoriaşi. S-au mărit ferestrele, s-a spart zidul dinăuntru ce despărţea pronaosul de naos, s-areparat din nou şi s-a zugrăvit prin osteneala marelui filantrop Ion Varipatti. A fost legată cu fier şi cercuri de fier, două rânduri de jur împrejur şi grinzi de fier în interior prin grija Pr.Gheorghe Roşulescu şi a epitropilor Ion Rădulescu, Ion Jugureanu şi a lui Nicolae Buiculescu. Deasemeni s-au făcut săpături în jurul bisericii pentru captarea de izvoare şi alimentarea bazinului din stânga bisericii deoarece apa de aici era de o calitate superioară celei de pe dealul Grădişte unde s-a făcut un turn de apă în 1898.
În 1914, prin stăruinţa lui Alexandru Becheanu, fost secretar al Primăriei oraşului Slatina, s-au făcut modificări la turla cea mare şi s-a învelit peste tot cu tablă galvanizată până în 1919 după ce mai înainte a fost acoperită cu şindrilă.
În 1919 s-au cumpărat şi aşezat clopotele care au fost luate în timpul războiului din 1916-1919 şi rechiziţionate. Abia în 1923, clopotul cel mic este returnat prin grija Pr. Roşulescu, iar cel mare în 1982 prin grija Pr. Grigore Pătrulescu.
În 1930 s-a construit din beton scara din faţa biserici după strădania Pr. Roşulescu. Opt ani mai târziu se procedat la pavarea drumului de acces spre biserică pe o distanţă de 30 de metri cu borduri de piatră ,mari şi trepte din beton.
În 1948-1949 s-au făcut reparaţii mari şi i s-a refăcut pictura în ulei de către enoriaşi cu stăruinţa Pr. Dumitru Popa, reparaţii ce au costat cca.100.000.lei, pictor lucrând Vasile Dumitrescu din Strejeşti.
În 1962 s-au făcut reparaţii la acoperiş, burlane şi jgheaburi. Doi ani mai târziu, 1964, Parohia pierde moşiile, casele şi Zahareaua rămânând biserică de mir, întreţinută de stat.
În 1961 casele şi locuinţele dimpreună cu chiriile călugărilor au fost luate de Penitenciarul Slatina.
În 1983-1985 au fost schimbate ferestrele şi puse tocuri din stejar , ferestre duble, cele din interior din Vitralii lucrate la atelierele ,,Broscăuţeanu,, din Bucureşti.S-a introdus încălzire centrală, la început pe cărbuni apoi s-a legat la sistemul centralizat al oraşului, s-a construit fântâna ,,Aghiasmatar dotată cu bazin din inox prin grija Pr. Grigorie Pătrulescu.
În 1996-1998 s-a refăcut tencuiala exteroară în praf de piatră de marmură,s-a reamenajat calea de acces spre biserică precum şi scările de acces din partea de sus , s-au schimbat uşile de intrare prin osârdia Pr. Nicolae Nicolăescu.
În 2002-2004 s-a refăcut pictura interioară, pictor fiind Dl. Pană Iulian din Caracal,s-a vopsit tabla galvanizată si s-a amenajat Prăznicarul. Trei ani mai tărziu s-a terminat şi finalizat Capela Mortuară prin grija Pr. Constantin Popa.